AIBA EUBC MTS COSR

INTERVIU EXCLUSIV – Adrian Diaconu: Cu părere de rău, îmi anunt retragerea

Portalul luptatorii.ro informeaza:

Singurul pugilist român campion mondial WBC, Adrian Diaconu, a luat o decizie neaşteptată pentru fanii săi. După aproape trei ani în care duelurile s-au disputat mai multe prin birouri din cauza problemelor contractuale, cel supranumit Rechinul a decis să îşi pună mănuşile în cui la 25 de ani de când a început cariera în nobila artă.
Într-un interviu acordat în exclusivitate fondatorului portalului luptatorii.ro, Alin Huiu, fostul medaliat cu argint la Mondialele de la Houston şi deţinătorul centurii supreme la semigrea în 2008 în versiunea WBC a explicat ce a dus la această decizie, vorbind totodată şi despre începuturile carierei şi cele mai frumoase momente din viaţa de boxer.

 

Când ai primul contact cu boxul şi cum ai ajuns în sală?
am intrat prima dată în sala de box prin 1987. Am fost dus de tatăl meu şi asta din cauza a prea multe plângeri din partea vecinilor. Mă băteam cu copiii în cartier mai mereu şi tata a zis “Hai că ştiu un loc unde sa elimini energia negativă în favoarea ta!” Uite așa am ajuns în sala de box unde “m-am îndrăgostit iremediabil”.

 

Care a fost prima performanţă în boxul amator?
Prima performanță majoră a fost în noiembrie 1996 la Campionatul Mondial de juniori de la Havana, unde am obtinut medalia de bronz.

 

Îţi mai aduci aminte de prima experienţă internaţională?
A fost dacă nu ma insel la Campionatul Balcanic din Bulgaria, unde am câștigat medalia de aur, însă nu-mi mai aduc aminte exact anul.

 

În 2000, în meciul decisiv pentru Jocurile Olimpice, l-ai învins pe Carl Froch. Ce îţi mai aduci aminte?
Un meci cu miză mare, era meciul care mi-a asigurat participarea la Olimpiada de la Sydney. Ținând cont că turneul a fost la Liverpool, deci am boxat in curtea lui Froch, a fost foarte greu. Froch nu a renunțat la luptă până în ultima secundă și a dat din el tot ce e omenesc, dar nu a fost de ajuns pentru el. L-am batut fără drept de apel!

 

A fost extaz şi agonie. L-ai învins pe Froch, dar ai pierdut în meciul decisiv pentru medalii cu un cubanez. A fost momentul care te-a făcut să renunţi la boxul amator?
0 medalii câștigate și locul 5 la Olimpiada, care pentru mine nu inseamnă nimic, am avut un an fără șansă ținând cont că din 1996 până in 1999 am obtinut o medalie la fiecare competitie de anvergură, Europene sau Mondiale. Am pierdut în meciul care mi-ar fi asigurat și o medalie olimpică în palmares. Din păcate, nu a fost să fie, și pot spune că atunci am luat această decizie sa trec la Pro.

 

Cum ai ajuns în Canada?
Fără doar și poate prin Leonard Dorin Doroftei. El a fost cel care mi-a deschis drumul spre boxul profesionist. Noi fiind de la acelasi club, am crescut sub aripa lor dacă-mi permiți să spun asta…

 

Ai simţit diferenţa dintre boxul amator şi cel profesionist?
Diferența este foarte mare, începând de la antrenamente, reprize,stil…e total diferit dar în timp m-am adaptat și am căpătat destulă experiență pentru a intra în “cușca cu lei” unde numai cei buni spraviețuiesc.

 

Când ai căpătat supranumele de Rechinul?
S-au făcut câteva speculații referitoare la numele meu de ring, iar prin ce iți voi spune acum vei ști adevărul pur, eram în ziua primului meu cântar oficial la profesioniști, unde evident majoritatea boxerilor iși pun un nume de ring. Întrebat ce poreclă vreau sa am de un tip din stafful Interbox, am zis sincer “Nu știu, nici nu m-am gândit la așa ceva”. Au vrut să îmi spună Barbarul, dar am refuzat evident. Nu mi-a plăcut deloc cum sună. Îmi aduc și acum aminte cu drag cum am lăsat privirea în jos și spre norocul meu purtam un tricou cu rechini pe care îl luasem din Australia. Și de atunci așa am rămas: Rechinul.

 

 

Când ai simţit că poţi deveni campion mondial? Înainte sau după meciul cu Rico Hoye?
Meciul acela m-a propulsat în primii 10 la WBC și așa am devenit aspirant oficial. A fost un meci în care am avut o formă extraordinară, un meci cu adevărat incredibil. Am simțit că sunt de neoprit și acela a fost momentul în care am simțit că pot deveni campion al lumii.

 

Care a fost cel mai frumos moment al carierei?
Evident s-a petrecut in 19 aprilie 2008 la Bucuresti atunci când am câștigat titlul mondial WBC. A fost un moment unic pe care nu îl pot uita.

 

Ai avut două meciuri dificile cu Jean Pascal. Crezi că puteai să obţii mai mult? Ce a avut în plus faţă de tine?
Îți spun sincer că primul meci cu Jean Pascal nu ar fi trebuit să îl pierd. Nu este numai părerea mea, ci și a altor oameni din box. Oficial, primele șase reprize au fost ale lui Pascal, iar restul ale mele. Iar în situația asta, eu ar fi trebuit să îmi păstrez centura de campion. Acum, e numai istorie, nu mai pot face nimic. Al doilea meci l-am pierdut clar și o recunosc. A fost o diferență mare. Te întrebi de ce? Pentru că am avut un program de pregătire eronat, iar aici nu vreau să acuz pe nimeni. Eu sunt singurul responsabil.

 

Toată lumea se întreabă de ce nu revii în ring. Care este situaţia ta în momentul de faţă?
Am ales să îți spun ție. Cu părerea de rău, ieri, am luat decizia de a renunța la cariera de boxer profesionist. Chiar acum când discutăm, simt cum se ridică părul pe mine. Motive? Ar fi destule. Mă rezum doar la a spune că de unul singur este aproape imposibil să ajungi sus. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și care au fost alături de mine în acești ani și m-au susținut în carieră. Nu în ultimul rând, mulțumesc acestei discipline care m-a ținut departe de lucrurile rele, mi-a dat o educație aleasă și m-a făcut om, BOXUL. Mulțumesc tuturor încă o dată!

 

ADRIAN DIACONU – CV
Data nașterii: 9 iunie 1978 (Ploiești)
Performanțe amatori:
Bronz la Mondialele de la Budapesta (1997)
Argint la Mondialele de la Houston (1999)
Bronz la Europenele de la Minsk (1998)
Carieră profesioniști:
27 de victorii (15 KO) – 3 înfrângeri
Centuri minore: titlul Canadei (2005), WBC International (2005-2007), NABA (2006), TAB (2006-2007)
Centuri majore: WBC la semigrea (2008)

 

ALIN HUIU www.luptatorii.ro


^ SUS ^